Bradul de Crăciun. Tradiții și superstiții românești

Tradiții și superstiții românești despre brad

Deși tradiția bradului împodobit de Crăciun este una relativ nouă în cultura românească, bradul este un laitmotiv deseori întâlnit în foclorul românesc și în cel dacic. Încă din cele mai vechi timpuri i s-au atribuit bradului puteri magice, miraculoase, legate cumva de existența omeneasca. Astfel, rolul bradului este la loc de cinste în decursul vieții unui om, atribuindu-i-se o legătură spirituală cu cea a omului, în speță a românului.

Dacii foloseau bradul că parte a ritualului de trecere, fie la nuntă, fie la înmormântare. Atunci când persoana decedată era un tânăr, bărbat sau femeie, bradul simboliza o nunta ritualică între om și natură, o revenire la condiția de „lut, pământ” a trupului omenesc. În Banat și Oltenia acest ritual se mai păstrează, purtând denumirea de Pomul Vieții, motiv natural care se regăsește în arta populară.

O etapa intermediară intre datinile dacice și cele moderne a fost reprezentată de butucul de Crăciun, ritual azi dispărut în totalitate în negura timpului. Acest ritual consta în jertfirea unui brad de Crăciun și punerea pe foc a unei buturugi, care să fie lăsata să ardă în noaptea sfânta de Ajun, între 24 și 25 Decembrie. Acest ritual simboliza moartea și renașterea divinității.

Tradițiile și superstițiile populare referitoare la brad persistă încă și în zilele noastre. Unele din ele se regăsesc în comunitățile rurale care sunt focusate pe păstrarea tradițiilor și sunt martore a unei credințe ce datează cu mult înaintea datinii bradului împodobit, așa cum îl știm în varianta modernă.

Într-un obicei tradițional, la nașterea unui copil se planta un brad mic în curte. Acesta avea să fie apărătorul și confesorul sau pe parcursul vieții. De aici și vechea zicala că ” bradu-i frate cu românul „, deoarece cei doi își începeau viață împreună că doi frați, încă de la naștere. Odată cu creșterea copilului, bradului i se atribuie noi sarcini: acela de confesor sau de vindecător. Copilul, ajuns la vârstă maturității, își vă spune toate problemele copacului-frate și acesta, datorită puterilor vindecătoare care îi sunt atribuite, va prelua durerea, boala, dezamăgirile și șocurile emoționale și îi vă aduce un soi de alinare și vindecare sufletească.

Conform tradițiilor populare, dacă se întâmplă că între timp copilul sau adultul, pentru care s-a plantat brandul, să înceteze din viață, copacul se taie și se îngroapă împreună cu „fratele sau” pentru a trece împreună în viață de apoi. Acest lucru se practica și daca murea un localnic departe de casă. Ritualul implica tăierea unui brad, împodobirea lui și îngroparea acestuia în numele localnicului.

Însă nu toate ritualurile ce au la bază bradul sunt legate de trecerea în neființă. Bradul împodobit era epicentrul petrecerii și, în jurul lui, mirii își primeau urările de căsătorie lungă și fericită.

Frecvent, în zona de deal și de munte se pun crenguțe de brad la casele nou ridicate, astfel se crede că în acea casă vă fi bogăție, prosperitate și iubire. Chiar și bradul sădit în livadă, va avea rol în calitatea roadelor și vă crea un pământ mai fertil. În zona Bucovinei, primăvara, oierii făceau un foc mare de brad prin care își puneau oile să treacă pentru a fi ferite de nenorociri înainte de migrarea spre munte.

Bradul ocrotitor și vindecător își dovedește din nou scopul prin ocrotirea familiei în ziua de Crăciun, adunând-o la masă împreună, în fața bucatelor tradiționale făcute în casă, așa cum este datina străbună. Bradul aduce nu doar spor în casă dar și veselie prin reunirea familiei. Tocmai de asta, simbolul bradului de Crăciun ar trebui să continue și să ne adune împreună ori de câte ori este posibil, nu doar de sărbători.