Sfaturi valoroase pentru recondiționarea ușilor vechi din casa ta

Sfaturi valoroase pentru recondiționarea ușilor vechi din casa ta

Sfaturi valoroase pentru recondiționarea ușilor vechi din casa ta

Ușile, fie ele din lemn sau metalice, de interior sau de exterior, în timp se pot degrada. Deoarece ocupă destul de mult loc într-o încăpere, ușile uzate pot oferi întregului spațiu un aspect învechit. Dacă nu îți dorești să achiziționezi o ușă nouă pentru că este destul de costisitor, mai bine apelezi la metode creative de recondiționare. Acest lucru îl poți face și în cazul în care te-ai plictisit de ușa ta veche și simți nevoia de o schimbare al design-ului interior sau exterior al casei.

 

Află cum poți să-ți readuci la viață ușa prin câteva trucuri simple! 

  • Apelează la talentele tale de pictor

Vopsirea unei uși este o soluție optimă pentru a-i reda aspectul nou, ca din fabrică. Procesul de vopsire nu este foarte complicat, iar rezultatul este pe măsură. Înainte de a începe, curăță foarte bine suprafața și protejează elementele pe care nu dorești să le vopsești. Dacă este posibil, optează pentru demontarea ușii, fiind astfel mai ușor de vopsit. Șlefuiește suprafața cu ajutorul unui șmirghel pentru a o netezi. În acest fel și vopseaua va adera mai bine pe ușă. Ulterior curăță din nou urmele de praf cu ajutorul unei cârpe.

Urmează utilizarea unui grund pentru lemn sau metal în funcție de necesitate. Aplică un strat uniform pe toată ușa și așteaptă să se usuce. Apoi optează pentru vopseaua potrivită în funcție de tipul de ușă! În cazul unei uși pentru exterior, poți alege vopseaua pentru metal de la Feyro.ro care are rezistență ridicată la razele UV. Pentru procesul de vopsire respectă instrucțiunile oferite de producător. Așteaptă să se usuce și bucură-te de rezultatul spectaculos!

Vopsirea usilor

  • Cumpără clanțe noi

Dacă te-ai plictisit de ușile din casă și vrei să le aduci un plus de valoare, optează pentru schimbarea clanțelor cu unele mai moderne. Stilul clanței trebuie să se potrivească cu design-ul interior al casei. Clanțele colorate vor scoate din anonimat orice tip de ușă, oricât de simplă ar fi aceasta. Culoarea se poate asorta cu nuanța mobilierului sau a pereților. Dacă îți dorești totuși o clanță metalică, nu uita să o asortezi cu celelalte elemente din metal din casă, cum ar fi robinetele, picioarele scaunelor sau celelalte mânere ale mobilei din încăpere.

Așadar, nu este nevoie să cumperi o ușă nouă ori de câte ori sare vopseaua de pe cea veche sau se zgârie. Cu aceste trucuri poți înfrumuseța orice ușă, dacă te-ai plictisit de ea sau a căpătat un aspect învechit. Vei vedea ce schimbare majoră poate avea vopsirea ușii sau simpla schimbare a clanței!

Sursă foto: pixabay.com, unsplash.com

 

Facebook Comments