Scanarea laser 3D – ajutor în domeniul construcțiilor. Rol și avantaje
Evoluția continuă a tehnologiei vine cu soluții din ce în ce mai inovative prin care se urmărește eficientizarea și simplificarea muncii, indiferent de domeniu. Când vine vorba de construcții, scanarea laser 3D vine ca un real ajutor în realizarea unor masuratori, într-un timp mai scurt și cu mai puțin efort. Cere oferta pentru scanare 3D cladiri de la Eurosurvey!
Ce este scanarea 3D?
Scanarea laser 3D reprezintă o metodă prin care se pot colecta date foarte precise despre orice clădire, fie că vorbim de cladiri rezidentiale, industriale ori de analiza unor monumente istorice, greu de accesat. Această procedură înlocuiește munca manuală de măsurare a arhitecților și scade riscul de erori umane, ajutând la realizarea unor proiecte mai complexe și mai calitative.
În egală măsură, scanarea 3D poate fi utilizată pentru a crea modele tridimensionale ale clădirilor sau altor elemente arhitecturale pentru a le evalua dar și pentru a putea proiecta modificări sau îmbunătățiri ce se doresc a fi efectuate asupra acestora.
Cu ce scop este utilizată în construcții?
Pentru că această procedură vine cu foarte multe avantaje pentru domeniul construcțiilor, realizarea sa are o foarte mare aplicabilitate, putând servi unei game variate de scopuri. Prin scanare 3D se pot obține livrabile diverse ce vor reprezenta baza principală pentru proiecte ulterioare. Spre exemplu, scanarea determină:
- planuri 2D/secțiuni orizontale necesare pentru proiectare/reamenajare, relevee BOMA, cadastru și intabulare;
- secțiuni verticale necesare pentru determinarea grosimii pereților, evidentențirea verticalității elementelor structurale și asigurarea unui suport editabil pentru proiectant/arhitect;
- planuri/relevee fațadă necesare pentru reamenajări sau renovări, calculul pentru determinarea suprafețelor, determinând costuri de reparație/ofertare/materiale existente, dar și pentru evidențierea zonelor mai puțin vizibile afectate de degradare;
- modele 3D necesare pentru reamenajarea spațiului în timp real cu modificarea/mutarea mobilierului, verificarea poziției elementelor ce pot apărea pe viitor, verificarea spațiilor de circulație, proiectarea sau reproiectarea instalațiilor, precum și pentru crearea videoclipurilor reprezentative pentru spațiu scanat.
Obține o ofertă personalizată pentru scanare 3D a clădirilor
Dacă îți dorești să beneficiezi de toate avantajele pe care scanarea 3D le aduce asupra domeniului construcțiilor, te invităm pe site-ul Eurosurvey pentru a solicita o ofertă personalizată de preț care să reflecte un raport cost-beneficii cât mai corect. Experiența de peste 15 ani a echipei în domeniul măsurătorilor topografice și scanării 3D, dedicarea și pasiunea specialiștilor, dar și sutele de proiecte executate cu succes sunt doar câteva dintre motivele care te vor convinge că merită să alegi Eurosurvey ca partener în demararea unor proiecte cât mai elaborate.
Precizia și performanța în construcții sunt mai ușor de atins cu ajutorul serviciilor de scanare 3D oferite de Eurosurvey!