Diferența dintre uleiul sintetic și cel mineral explicată

Când privești lichidul auriu curgând din bidon, este imposibil să faci diferența cu ochiul liber. Totuși, la nivel microscopic, diferența dintre un ulei mineral și unul sintetic este la fel de mare ca cea dintre o piatră brută și un diamant șlefuit. Evoluția motoarelor, care au devenit tot mai mici, mai puternice și mai fierbinți, a forțat chimia lubrifianților să țină pasul.

Dezbaterea dintre „natural” și „artificial” în lumea auto nu funcționează ca în alimentație. Aici, procesarea chimică intensă este cea care oferă protecție superioară. Înțelegerea modului în care sunt fabricate aceste fluide te ajută să justifici diferența de preț și să alegi corect pentru mașina ta.

​Ce este de fapt uleiul mineral?

Acesta este bunicul lubrifianților auto. Uleiul mineral provine direct din rafinarea țițeiului extras din pământ. Procesul elimină impuritățile majore, dar produsul final păstrează o structură moleculară haotică.

Imaginează-ți moleculele uleiului mineral ca pe niște pietre de râu de dimensiuni diferite: unele sunt mici, altele mari, unele colțuroase.

• Fricțiunea internă: Din cauza formelor neregulate, moleculele se lovesc unele de altele, generând căldură și rezistență la curgere.
• Impuritățile reziduale: Conține încă urme de sulf, ceară și alți compuși instabili care favorizează formarea depunerilor (nămol) atunci când motorul se încinge.
• Degradarea rapidă: Lanțurile moleculare se rup ușor sub stres, motiv pentru care uleiul mineral necesită schimburi mult mai frecvente.

​Cum se obține uleiul sintetic?

Uleiul sintetic este un produs de laborator. Deși punctul de plecare poate fi tot petrolul (sau gazul natural, în cazul tehnologiilor GTL – Gas to Liquid), acesta este distilat, purificat și apoi reconstruit moleculă cu moleculă.

Rezultatul este o structură uniformă. Toate moleculele au aceeași dimensiune și formă, ca niște bile de rulment perfect sferice.

• Alunecare perfectă: Fricțiunea internă este redusă la minim, ceea ce se traduce printr-o ușoară creștere a puterii motorului și o scădere a consumului de combustibil.
• Pachetul de aditivi: Uleiurile sintetice sunt concepute să susțină aditivi de curățare și protecție mult mai performanți decât baza minerală.

​De ce comportamentul la temperaturi extreme face diferența?

Aici se decide, de fapt, titlul pentru cel mai bun ulei de motor în cazul mașinilor moderne. Motorul trece prin șocuri termice uriașe, iar lubrifiantul trebuie să rămână stabil.

La pornirea pe ger: Uleiul mineral conține parafină (ceară). La temperaturi scăzute, aceasta începe să cristalizeze, transformând uleiul într-un gel gros. Pompa de ulei se chinuie să-l împingă, iar motorul funcționează „pe uscat” în primele secunde critice. Uleiul sintetic nu conține ceară. El rămâne fluid chiar și la -30 de grade Celsius, ajungând instantaneu la axele cu came și la turbină.

La temperaturi ridicate: În interiorul turbinei sau pe cămășile pistoanelor, temperaturile sunt infernale. Componentele volatile din uleiul mineral se evaporă, lăsând în urmă un reziduu gros și lipicios (sludge). Sinteticul rezistă la temperaturi mult mai mari fără să se ardă și fără să se evapore, menținând motorul curat pe interior.

​Există vreun motiv să mai folosim ulei mineral?

Deși tehnologia sintetică este superioară, uleiul mineral nu a dispărut complet și are nișa lui.

• Rodajul motoarelor: Unii mecanici preferă uleiul mineral pentru primii kilometri ai unui motor proaspăt reconstruit, deoarece permite o ușoară frecare necesară așezării segmentelor pe cilindru.
• Mașinile clasice (Oldtimer): Motoarele vechi au garnituri și simeringuri din materiale care pot fi atacate de aditivii detergenți agresivi din uleiurile sintetice moderne. De asemenea, un ulei sintetic prea subțire ar putea curge prin toate încheieturile unui motor proiectat în anii ’70.

​Ce este alternativa semi-sintetică?

Uleiul semi-sintetic este calea de mijloc. Este un amestec de bază minerală (aproximativ 70-80%) și bază sintetică (20-30%). Scopul este de a oferi o parte din protecția sinteticului la un preț mai apropiat de cel mineral. Este o soluție decentă pentru mașinile cu tehnologie mai veche (anii 2000), care nu au filtre de particule sensibile sau turbine de înaltă performanță.

Pentru orice mașină produsă în ultimul deceniu, trecerea la full sintetic nu este un moft, ci o cerință tehnică obligatorie pentru a asigura longevitatea propulsorului.